CASETA CU MELODII
Imagine cu interpreți ai CD-ului

Casete

01 Muzică de taraf: Lăutarii din Clejani (I)/ Folk Music for String Ensembles: The Folk Musicians of Clejani (I) (rom., engl., 1992)

Cântece bătrâneşti, cântece de dragoste şi melodii de joc executate de lăutarii tarafului care va deveni ceva mai târziu celebru pe plan mondial, sub numele de Taraf de Haïdouks.



02 Glasuri ţărăneşti/ Peasant Voices (rom., engl., 1992)

Cântece lirice, doine, muzici rituale, executate de vocile feminine sau masculine ale unor ţărani din diferite regiuni ale României.



03 Mahalaua de altădată/ Les faubourgs d’antan (rom., fr., 1992)

Suite de cântece, piese rituale de nuntă şi melodii de joc din Muntenia răsăriteană executate de violonistul şi cântăreţul Ion Albeşteanu şi taraful său.



04 Hori şi zîcăli moroşeneşti/ Song and Dances from Maramureş (rom., engl., 1992)

Muzică ţărănească înregistrată în cursul unei petreceri duminicale din satul Hoteni, Maramureş. Muzicienii interpreţi: membrii grupului Iza, condus de horitorul şi zongoraşul Ioan Pop.



05 Slujba de seară/ The Vespers (rom., engl., 1993)

Vecernie înregistrată, în decembrie 1992, în biserica mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti.



06 Fanfara din Zece Prăjini/ The Wind Band of Zece Prăjini (rom., engl., 1993)

Melodii de joc şi câteva cântece rituale de nuntă înregistrate de la una din fanfarele satului ţigănesc Zece Prăjini (Moldova centrală).



07 Ceatarẩşi din Codru (Maramureş)/ Musiciens paysans de Codru (Maramureş) (rom., fr., 1993)

Suite de melodii de joc şi cântări lirice din Codru (regiune din nord-vestul extrem al Transilvaniei), înregistrate de la un grup de muzicieni (ceatarâşi) condus de Dumitru Iederan.



08 Cântări la nuntă de pe Vlaşca şi Teleorman/ Musique de noces de Valachie (rom., fr., 1993)

Cântări lăutăreşti de ţară (cântece de dragoste, melodii de joc, balade), înregistrate de la câţiva excelenţi muzicieni din satele Mârşa – Giurgiu şi Gratia – Teleorman.



09 Crăciun în Maramureş/ Christmas in Maramuresh (rom., engl., 1994)

Colinde, hori, zîcale de băut şi melodii de joc, aşa cum sunt ele executate cu prilejul colindatului în satul Hoteni – Maramureş. Interpreţi: muzicienii grupului Iza, condus de Ioan Pop.



10 Muzică din ţinutul Gherlei/ Music from the Region of Gherla (rom., engl., 1994)

Cântări lirice şi suite de melodii de joc de pe Someş şi din Câmpia Transilvaniei, executate de un trio de coarde condus de ceteraşul Emil Mihaiu.



11 Petrecere cu lăutari (I)/ Fêtes et réjouissances en musique (rom., fr., 1995)

Muzică de petrecere valahă interpretată cu strălucire de Ion Albeşteanu (violonist şi vocalist) şi taraful său.



12 Petrecere cu lăutari (II)/ Romanian Gypsy Music (rom., engl., 1996)

Cântări şi jocuri rurale din Muntenia de câmpie executate de lăutari din Bucureşti, Giurgiu (Mârşa, Gratia) şi Teleorman (Dobroteşti).



13 Petrecere cu lăutari (III)/ Wedding Music from Wallachia (rom., engl., 1996)

Muzică de nuntă (cântece bătrâneşti, cântece de dragoste, piese rituale, melodii de joc) din Muntenia de câmpie, executată de câţiva mari lăutari (Ion Albeşteanu, Gică Diricel, Vasile Dinu, Costică Boieru etc.).



14 Cântările lui Soporan Vasile din satul Frata (rom., 2001)

Cântările lirice ale unui agricultor cu excepţională înzestrare vocală, care trăieşte în satul Frata din Câmpia Transilvaniei (jud. Cluj). Acompaniamentul instrumental realizat de „banda de ceteraşi” a lui Emil Mihaiu din Gherla.



15 Muzică din Chioar şi Codru (rom., 2001)

Suite de melodii de dans (cu strigături ca la joc) şi cântece lirice (în versiuni instrumentale) executate de un grup de tineri ceteraşi din Carei, printre care Daniel Daniel şi Călin Raţ.



16 Haiducii de altădată (Lăutarii din Clejani II) (rom., 2001)

Cântece bătrâneşti, cântece de dragoste şi melodii de joc executate de lăutarii tarafului devenit celebru pe plan mondial, sub numele de Taraf de Haïdouks.



17 Muzică românească, ucraineană şi evreiască din Maramureş (rom., 2001)

Cântece (hori), zîcăli „de băut” şi melodii de joc din Maramureş şi Lăpuş, executate de grupul Iza. Protagonişti: Ioan Pop, Nicolae Piţiş.



18 Sfârşit de mileniu în satul românesc (rom., 2001)

Piese antologice din toate provinciile României, în majoritate ţărăneşti, interpretate în felurite formule, vocale şi instrumentale, cu sau fără acompaniament.



19 Doine, cântece şi jocuri bănăţene cu Fanfara din Lăpuşnic (rom., 2002)

Doine şi suite de jocuri bănăţene din comuna Lăpuşnicu Mare (Caraş Severin). Cele mai spectaculoase melodii de pe casetă sunt doinele, executate într-un stil heterofonic („în valuri”) unic în România.



20 Muzică veche din Moldova de Sus (rom., 2002)

Melodii de joc şi cântece din nordul Moldovei, variate stilistic – „post-fanariote”, ţărăneşti şi „de târg” – culese de la cei mai valoroşi lăutari ai ţinutului şi interpretate de violonistul Constantin Lupu.



21 Cântări bătrâne de pe Olt (rom., 2002)

Cântece bătrâneşti şi melodii de joc executate de unii dintre cei din urmă baladişti: Mișu Langă din Morunglav, Titel Țițirigă din Colonești și Mircea Enache din Morunglav, Olt.



22 Muzică românească şi maghiară din Transilvania centrală (rom., 2002)

Jocuri românești și maghiare, cântate de interpreți angajați să cânte pentru ambele comunități transilvănene.



23 Muzică ţigănească din Transilvania (rom., 2003)

Muzică ţigănească sau executată în stil ţigănesc la petrecerile de romi din Ardeal. La vioară: Emil Mihaiu.